Membrii fondatori (ne mai alintăm și Consiliul Director)
Președinte – Dr. Monica Barbovschi, este făcută din substanța eroinelor romanelor rusești, sans le suicide. Nu se simte comod în tipare și cutii, în ciuda unor calități feline auto-atribuite, fapt pentru care a reușit să evite cu succes toate capcanele vieții de familie tradiționale – măritiș, copii, așezare la casa ei. A ajutat-o și faptul că a trăit mult pe-afară, unde s-a învățat (prost, bine?) cu libertatea de expresie și auto-asumare a comunităților Burning Man și a relațiilor deschise/ poliamoroase. Calitatea de fire starter se îmbină cu sensibilitatea pentru emoții obscure, introspecție și atenția la relațiile de putere existente în orice context de interacțiune socială. Preocupată de consimțământ și sex-negativitate, se consideră mai degrabă o MironosEtică decât o CurvEtică dar, așa cum am precizat în altă parte, acestea se îmbină ca Yin și Yang. Cercetător sociolog în viața de adult responsabil.
Facebook: monibarbovski
Vice-președinte – Alexandra Ureche, a dezvoltat din adolescență o fascinație pentru multiple forme de educație – nonformală, experiențială și învățarea prin acțiune. Această fascinație s-a manifestat printr-o implicare în proiecte, majoritatea deservind comunitatea locală și/sau tinerii și copiii. Văzând toate rezultatele muncii ei dar și lucrând cot la cot cu niște oameni minunați, construind o lume (ceva) mai bună, poate afirma cu certitudine că și-a creat o perspectivă idealizată asupra lumii. Cu toate acestea, este convinsă că ochelarii nu pot fi prea roz, atitudine pe care și-o menține cu asumare și bucurie. La pachet cu ochelarii roz vine compasiunea, valoare care, de îndată ce i-a descoperit efectul, a devenit epicentrul modului în care dezvoltă relațiile cu cei din jur.
Secretar – Dr. Ana Mago-Maghiar, expert secret în problematici de gen, a hotărât să se reactiveze pentru a participa în proiectele asociației. A cercetat reprezentarea sexualității în socialismul din Ungaria (master) și imaginea femeilor est-europene în mass-media vestică (inclusiv cea legată de traficul de femei și reprezentarea femeilor în pornografie). A activat în community building și body work. Este interesată de educația pentru relații, în special partea de nevoi emoționale și conexiune umană.
Membru în Consiliul Director – Katalin Moscu
Membru în Consiliul Director – Claudiu- Daniel Chiorean